MAY
17

Chiar aşa: aceşti miniştri ne doare. Aţi înţeles ceva din asta? Nici eu. Dar cine spune că trebuie să înţelegem ceva în România, unde nu găsim 20 de miniştri cu capul pe umeri şi cu picioarele pe pământ?

Dacă nu sunt corupţi, sunt plagiatori. Dacă nu sunt politruci, sunt agramaţi. Dacă nu sunt pedofili, sunt mincinoşi. Dacă nu sunt incompatibili, sunt escroci. Şi viceversa. Chiar s-or fi terminat oamenii normali în ţara asta?!

Greu ne-a mai fost să scăpăm de trei miniştri scoşi parcă direct din sacul cu arătări ciudate. Unul nu avea voie să fie nici măcar portar la minister (aşa stabiliseră judecătorii), ceilalţi doi trăgeau după ei vechi coţcării şi plagiate ruşinoase. Multe energii au fost consumate pentru a înţelege şi domnul prim-ministru că mistreţul are colţi, ariciul are ţepi şi vulpea are coadă!

De astă-dată, căruţa cu lighioane s-a răsturnat la Ministerul Educaţiei. Acolo s-au adăpat, timp de două săptămâni, numiţii Corina Dumitrescu şi Ioan Mang. Când, în fine, au fost daţi de-a berbeleacul, am răsuflat uşuraţi: o a treia numire de acest fel nu poate exista! Nimeni nu-şi permite să ducă ridicolul atât de departe. Locul revoltei a fost luat de curiozitate: din ce aluat va fi plămădit noul ministru?

Răspunsul a venit rapid: un mediocru propulsat în Guvern, de la nivelul unui liceu din Baia Mare, graţie activităţii sale sindicale. Prima privire aruncată în CV-ul său ne dă măsura anvergurii sale intelectuale: atât la sindicat, cât şi în declaraţia de avere, Liviu Marian Pop scrie negru pe alb că din 2005 este profesor de matematică la Colegiul tehnic „Anghel Salygny” din Baia Mare. De şapte ani, dl Pop n-a fost în stare să vadă că pe plăcuţa de la intrarea în liceu scrie Saligny, nu Salygny. A-i mai pretinde să ştie din cărţi numele corect al ilustrului inginer, ministru şi academician este deja prea mult. În ministeriatul domnului Pop, încep să cred că am absolvit Liceul Tudor Wladymyresku din Târgu-Jiu, iar prim-ministrul Victor Ponta s-a format la Liceul Yon Nekultsche din Bucureşti.

Calităţile ministrului Educaţie 3 au fost revelate şi în prima sa conferinţă de presă, când a etalat o proastă cunoaştere a limbii române, comiţând mai multe greşeli gramaticale. La sindicat mergea şi aşa…

Şi pentru că vorbim de calitatea miniştrilor, să consemnăm momentul de sinceritate al noului ministru al Culturii, liberalul Mircea Diaconu. Întrebat de ziarişti cum e posibil să plouă prin acoperişul Bibliotecii Naţionale, actorul certat cu integritatea a spus: „Ce inundaţie, domnule? Nu a fost nicio inundaţie! A vărsat cineva două pahare cu apă, iar voi spuneţi că a fost inundaţie”.

În spatele ministrului, muncitorii încercau să îndepărteze ravagiile “paharelor cu apă” picate din cer, iar tavanul de sticlă era acoperit cu cârpe. Şi nu se juca o piesă de teatru!

MAY
16

„Situaţia României este stabilă şi aflată sub control, iar Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor dispun de toate instrumentele pentru a atenua şi diminua orice eventuale efecte negative.” Declaraţia nu-i aparţine lui Traian Băsescu, nici măcar lui Emil Boc sau lui Mihai Răzvan Ungureanu, cei care până de curând lăudau performanţele macroeconomice ale guvernării PDL-UDMR-UNPR. Fraza de mai sus a fost rostită de Victor Ponta, şeful Cabinetului PSD-PNL-PC.

Este cel mai clar elogiu adus de un lider al actualei Puteri unui lider al fostei Puteri. Sigur că Victor Ponta n-a vrut să-l laude pe Emil Boc, dar asta i-a ieşit. Stabilitatea economico-financiară a României, constatată cu mândrie de actualul prim-ministru, nu putea fi atinsă de un guvern instalat de două săptămâni, ci este rezultatul guvernării din ultimii doi ani. Timp în care, da, cel mai mult s-a aflat la cârmă mult-hulitul Emil Boc, sub patronajul lui Traian Băsescu. Ei au produs dureri sociale infernale, dar tot ei au menţinut România pe linia de plutire, predând-o (în cazul lui Boc) în bună stare. Dacă Băsescu şi Boc jucau cartea populismului, probabil că ar fi stat mai bine în sondaje, dar l-ar fi condamnat pe Ponta să guverneze pe Câmpia Iadului.

Declaraţia de marţi a survenit după întâlnirea lui Victor Ponta şi a ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. Însăşi constituirea acestui “patrulater de luptă împotriva crizei”, fie el şi simbolic, este o dovadă că suntem pe drumul cel bun. Dincolo de frecuşurile politice, preşedintele şi primul-ministru au datoria de a face front comun cu cei doi “doctori” ai finanţelor româneşti, pentru a da un semnal de stabilitate şi încredere. Odată ajuns la guvernare, Ponta pare să fi înţeles că noul său rol presupune infinit mai multă responsabilitate decât acrobaţiile practicate în Opoziţie.

Conduita mult schimbată a lui Victor Ponta pare să fi fost influenţată pozitiv de viceprim-ministrul Florin Georgescu, personalitatea cu cea mai mare greutate din actualul Executiv. De altfel, ministrul Finanţelor a subliniat apăsat, de curând, stabilitatea macroeconomică a României, neezitând să remarce meritele fostei guvernări în această direcţie.

Dacă la toate astea adăugăm fermitatea cu care Victor Ponta a penalizat ieri “ideile năstruşnice” ale liberalului Eugen Nicolăescu, cel care se trezise aberând despre “desfiinţarea CASS”, putem schiţa portretul unui prim-ministru care a sărit din barca populismului în cea a responsabilităţii. Asta presupune inclusiv puterea de a recunoaşte meritele adversarului politic şi neroziile celor din tabăra ta.

MAY
15

În hărmălaia noastră politică, asezonată cu spaime economico-financiare, a trecut aproape neobservată o ştire venită dinspre gurile Dunării. În vreme ce la Bucureşti plagiatorul Mang lupta eroic să mai rămână o zi în scaunul de ministru al Educaţiei, iar leul devenea tot mai sfrijit de la o zi la alta, la Tulcea se petrecea o întâmplare abisală. Un poliţist neastâmpărat a tras pe dreapta o maşină de lux, marca Audi RS6, pentru că bolidul depăşise limita legală de viteză cu aproape 60 de kilometri. Când s-a apropiat de şofer, ochii i-au picat pe mustaţa acestuia, iar auzul i-a fost gâdilat de vocea lui graseiată.În faţa agentului de circulaţie se afla distiiiiinsul, ferrrrrmecătorul Sorin Ovidiu Vîntu.

Credinţa populară este că, în astfel de situaţii, nouă poliţişti din zece cad la pace cu şoferul cel bogat şi contravenient. Mai ţin unii la preţ, se mai dau o vreme incoruptibili pentru a duce negocierea în zona profitului gras, dar în cele din urmă bat palma, discret, cu jupânul. Vorba ceea: să fie bine pentru toată lumea.

Mai există însă şi poliţişti precum agentul-şef adjunct Sorin Tătaru din Tulcea. Când s-a trezit cu Vîntu în postura de inamic al legii, n-a cedat niciun milimetru în faţa acestuia. Avea un aliat imbatabil: imaginile cu autoturismul lui Vîntu, surprinse cu ajutorul camerelor de pe maşina Poliţiei. Pe Tătatu nu l-au tentat banii mogulului, nu l-au speriat puterea şi influenţa acestuia. I-a cerut actele, l-a legitimat şi a luat decizia: permisul de conducere suspendat pe trei luni!

Apoi, când informaţia a ajuns la presă, poliţistul a explicat calm: “A fost oprit în trafic pe o porţiune în care limita de viteză era de 50 de kilometri pe oră, la ieşirea din municipiu, pe drumul Tulcea – Constanţa. Avea 107 kilometri pe oră”. Calmul său poate fi explicat prin informaţia livrată de “Ziarul de Tulcea”: agentul Tătaru este foarte cunoscut în judeţ pentru faptul că nu iartă absolut pe nimeni. Printre “victimele” sale s-au numărat, de-a lungul vremii, hip-hoper-ul Puya şi fotbalistul Sabin Ilie. Acum are în palmares şi un mogul…

Întâmplarea mai naşte o întrebare, care ţine de morala publică: păi, nu era domnul Vîntu atât de bolnav, încât nu suporta regimul de detenţie? Nu a sufocat dumnealui instanţele de judecată cu certificate medicale care-i demonstrau beteşugurile îngrozitoare? Nu venea la tribunal în căruciorul cu rotile ori sprijinit în cârje?

Iar acum constatăm… ce? Că dl Vîntu îşi conduce singur maşina, că nu are nevoie nici de şofer, nici de copilot – ba, mai mult: că apasă pedala de acceleraţie, pe şoselele patriei, precum Schumacher pe circuitele de Formula 1.

Circulă liniştit, SOV accelerează pentru tine!

MAY
14

Într-o lume a marilor ticăloşi şi a veştilor proaste, merită să ne deschidem sufletul pentru a primi şi veştile bune. Există atâtea motive de speranţă şi atâţia oameni de ispravă, uneori chiar în preajma noastră, încât gândurile negre trebuie trimise la plimbare. Dacă nu pentru multă vreme, măcar preţ de o tabletă.

Iată ce pot face patru mâini dibace! – constata ieri un coleg de la „Adevărul”, entuziasmat de colecţia de medalii obţinute de gimnastele române la Campionatul European de la Bruxelles. Ei, să fie, cum patru mâini? Două Cătălina Ponor, două Sandra Izbaşa, două Larisa Iordache, plus celelalte două fete care au contribuit la victoria din concursul pe echipe… să tot fie vreo şase mâini, dacă nu cumva zece! – s-au auzit mai multe proteste. Dar ghiduşul nostru coleg a punctat: două Belu, două Bitang – acolo-i secretul!

Şi are dreptate. Gimnastele vin şi pleacă, iau medalii de aur şi apoi îşi primesc binemeritata rentă, dar marii făuritori de campioane rămân. Ani de zile am avut parte de medalii pe bandă rulantă, încât ajunsesem să credem că aurul, argintul şi bronzul ni se cuvin, că suntem condamnaţi să dominăm gimnastica feminină mondială pe vecie. A fost suficient ca Octavian Belu şi Mariana Bitang să iasă câţiva ani din sala de antrenament pentru a constata, stupefiaţi, cât de repede se aşterne pustiul. În loc să colecţionăm medalii, căutam explicaţii: nu mai este bază de selecţie, nu mai vin copiii spre gimnastică, nu mai merge cu metodele spartane de pregătire… Reîntoarcerea soţilor Belu-Bitang a făcut caraghioasă orice discuţie: a fost recuperată Cătălina Ponor, şi-a luat zborul Sandra Izbaşa, a fost inventată Larisa Iordache, au fost scoase din joben Diana Bulimar şi Raluca Haidu… iată că n-au dispărut talentele din România! Totul era ca ele să fie descoperite, şlefuite şi lansate spre cer de cele patru mâini dibace.

Aşa cum marile monumente de artă sunt trecute în patrimoniul UNESCO, se cuvine ca Octavian Belu şi Mariana Bitang să fie declaraţi valori ale patrimoniului naţional!

Tot săptămâna trecută, Monica Macovei a reuşit să convingă Parlamentul European să voteze câteva iniţiative de stopare a căpuşării banilor europeni. Tenacitatea doamnei Macovei a dus la rezultate concrete, dar a făcut şi un imens serviciu de imagine României, care se asociază cu o viguroasă acţiune anticorupţie la nivel european.

Îmi face plăcere să amintesc şi pleiada de valori scoase la lumină de emisiunea-fenomen „Românii au talent”, de la Pro TV. Am văzut acolo talente de tot felul, fiecare admirabil în felul său, dar pe mine m-a uluit concurentul clasat pe locul 3: Cristian Leana, omul-Rubik. O minte sclipitoare, pe care ar trebui să se bată marile companii bazate pe inteligenţă şi memorie.

Vorba charismaticului Pavel Bartoş: popor talentat, te-am pupat!

MAY
14

În ţara lui Caragiale, râdem până leşinăm şi plângem până ne ia dracu’.

La câteva luni după fuga borfaşului parlamentar Mihail Boldea în Kenya, sistemul juridico-poliţienesc îşi arată din nou eficienţa. Când s-au dus să-l încătuşeze pe celebrul mafiot Sile Cămătaru, oamenii legii au constatat cu tristeţe: ia-l de unde nu-i! Noroc cu poliţiştii germani, care l-au prins pe fugar la un control de rutină, pe autostradă. Ehei, dac-am avea noi autostrăzile lor… Şi, mai ales, dac-am avea nemţii lor…

Unde fugeai tu, Cămătarule? Măi, Sile, măi, băiatule, ştii tu ce lăsai în urmă, fugind ca bezmeticul pân’ Jărmania? Ştii tu ce s-a întâmplat cu tramvaiul 41, în Pasajul Lujerului? Ei bine, pentru că ai fost plecat un pic, îţi povestim noi. Trei tramvaie s-au ciocnit în subteran, iar timp de câteva ore a fost panică mare. Pasagerii erau număraţi şi transportaţi la spital – unii cu răni mai grave, alţii cu zgârieturi, iar unii au scăpat cu sperietura. Când s-a tras linie, a fost făcut primul anunţ: 52 de răniţi.

Câteva ore mai târziu, RATB a anunţat că va plăti despăgubiri celor care au avut de suferit în Pasajul Lujerului. Efectul a fost devastator: până seara, numărul răniţilor a trecut de 70, iar a doua zi medicii erau asaltaţi de victime ale tramvaielor! Orice zgaibă ori vânătaie a fost pusă pe seama ciocnirii apocaliptice din pasaj. Au fost chemaţi prieteni, rude, puradei – hai, bă, că se dau bani! În scurt timp a fost depăşită suta de victime, iar lista rămâne deschisă.

Următorul pas ar fi înfiinţarea Asociaţiei Răniţilor din Tramvaiul 41 şi votarea unei legi care să prevadă beneficii pe viaţă pentru membrii săi. Iar dacă nu vor fi descoperiţi suficienţi răniţi, atunci ar fi mai potrivită o Ligă a Celor care Circulă cu Tramvaiul 41 (sau cu tramvaiul în general). Dacă vor lua fiinţă mai multe astfel de asociaţii, ele ar trebui să se unească, după modelul revoluţionarilor din 1989, în Blocul Naţional al Călătorilor cu Tramvaiul. O rentă pe viaţă, un loc de veci şi ceva scutiri de impozite tot trebuie să iasă din chestia asta!

Ciocniri letale există însă nu doar între tramvaie, ci şi între parlamentari. Doi cocoşi PDL, deputatul William Brânză şi senatorul Viorel Riceard Badea, ambii trimişi în Parlament prin voturile diasporei, se ceartă ca la uşa cortului. Eşti un beţiv, zice Brânză. Ba tu eşti un hoţ, zice Badea. Probabil că amândoi au dreptate. Nedumerirea e alta: cum adică William Brânză? Ăsta sigur nu-i un personaj de-al lui Caragiale? Sau o fi vorba de Marele Will? Dar Riceard cine mai e? Cumva, Riceard-Inimă-de-Leu? Atunci, aşa să le rămână numele: Riceard şi Uiliam!

Şi să mai notăm ceva: prin dezertarea recentă din PDL, Riceard a renunţat la Brânză, dar a rămas la caşcaval!

MAY
13

Guvernul Ponta a reuşit să producă două monstruozităţi într-o săptămână, la un singur minister: cel al Educaţiei. Mai întâi ne-a fost oferită doamna Corina Dumitrescu, ale cărei interese puturoase au făcut să iasă fum din radarul societăţii civile. Apoi a fost scos din joben senatorul Ioan Mang, unul dintre numeroşii anonimi care parazitează Parlamentul României. Mang a acceptat cu lăcomie scaunul de ministru. Avea să fie greşeala vieţii sale.

Câteva zile au fost suficiente pentru a ieşi la iveală ticăloşii comise de Mang şi ascunse cu grijă timp de aproape un deceniu. Zbang! Fapta domnului profesor universitar de la Oradea, transformat de PSD în om politic, se numeşte plagiat, adică furt intelectual. Iar Mang nu este simplu plagiator, ci plagiator în serie. Şi-a însuşit munca altora o dată, de două ori, de trei ori. A plagiat cercetători din Israel, Japonia şi Taiwan. Şi pentru că nu era suficient, a plagiat cot la cot cu soţia sa, Gerda Erica Mang. Iar dacă nu ajungea ministru, putea să plagieze în continuare, pentru că nu interesa pe nimeni.

Senatorul-ministru nu s-a mulţumit însă cu furtul. În săptămâna neagră a existenţei sale, a exersat cu tenacitate şi minciuna. Ioan Mang este nu doar plagiator în serie, ci şi mincinos în serie.

În prima zi a spus că lucrările semnate de el nu sunt plagiat şi că nu înţelegem noi, prostimea, dimensiunea sa aristotelică. „Sunt nişte lucrări ştiinţifice în care aspecte teroretice ale unor algoritmi care nu pot fi modificaţi, care nu sunt invenţia lui Mang, au fost prezentaţi în partea introductivă, după care scopul lucrării, dat şi în titlu, a fost de a implementa aceşti algoritmi astfel încât să se vadă tăria şi valoarea acestora”. Aşa grăit-a domnul Mang!

A doua zi, hoţomanul a schimbat foaia. Cică lucrările alea copy-paste constituie într-adevăr plagiate ordinare, dar nu-i aparţin! L-o fi semnat cineva, aşa, să-i facă o surpriză… Poate iubita lui nevastă, poate vreun alt om de bine…

A mai fost şi o a treia minciună: insistenţa cu care ministrul Mang a vorbit despre “nişte texte care circulă pe internet”. În realitate, nesimţitele texte stăteau ascunse şi prin paginile unor volume de specialitate, în biblioteci universitare, sub formă tipărită!

Ambiţiile ministeriale ale domnului Mang au avut efect de bumerang: şi-a distrus cariera universitară şi pe cea politică. Ba, mai mult: a distrus şi cariera universitară a soţiei sale. Iar pe mama sa a făcut-o să plângă, ruşinată de ruşinea prin care trece carieristul ei fiu.

Cazul Mang este o lecţie usturătoare pentru toţi cei care au ambiţii politice: când eşti prins cu mâţa-n traistă, îţi dai demisia imediat şi te ascunzi în pădure, altfel vei fi avea parte de umilinţe pe care nu le poţi duce. Încăpăţânarea de a te agăţa de scaun, afundându-te în minciună şi în ridicol, îţi va transforma viaţa în iad.

Este un semn că tânăra noastră democraţie a început să se maturizeze. Totul e să nu se scrântească la cap!

MAY
11

O iniţiativă demnă de bordelul politic este legea electorală iniţiată de copreşedinţii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, şi votată marţi de plenul Senatului. Conform acestei legi, denumită „a uninominalului pur”, mandatele de senatori şi cele de deputaţi vor fi câştigate de candidaţii clasaţi pe primul loc în fiecare colegiu, într-un singur tur, fără a se mai ţine cont de procentajele obţinute de partide la nivelul ţării.

Legea Ponta-Antonescu reprezintă o agresiune atât de grosolană la adresa sistemului democratic, încât a determinat riposta fermă a unora dintre cele mai reprezentative ONG-uri, solidarizate ad-hoc în faţa pericolului. Aşa a apărut ieri scrisoarea deschisă adresată liderilor principalelor partide politice de către 13 organizaţii, de la APADOR-CH la ProDemocraţia. Scrisoarea este semnată, printre alţii, de Sorin Ioniţă, Cristian Pîrvulescu, Ioana Avădani, Mihai Bumbeş, Liviu Mihaiu şi Mircea Toma.

Argumentele invocate în scrisoare sunt de bun-simţ şi extrem de convingătoare. Cel mai important este acela că, în Legea Ponta-Antonescu, repartizarea pe partide a mandatelor nu ţine cont de procentele obţinute la urne. De exemplu, dacă o asemenea lege ar fi fost aplicată la alegerile parlamentare din 2008,  PDL ar fi avut cu 19 deputaţi mai mult! Astfel, cu 32,36% la urne, PDL ar fi primit 42,09% din mandatele de la Camera Deputaţilor, faţă de 36,39% cât a primit. Şi PSD ar fi ieşit în avantaj, cu 5 mandate de deputat în plus (33,10% la urne, 36,07% mandate primite, 37,65% ar fi primit). În schimb, PNL ar fi pierdut 29 de deputaţi (18,57% la urne, 20,56% mandate primite, 11,70% ar fi primit).

Efectele Legii Ponta-Antonescu ar fi făcut ravagii şi la nivel local. În 2008, în judeţul Arad, PDL a obţinut 52,06% din voturi, dar ar câştigat toate cele şapte mandate de deputat (întrucât candidaţii săi s-au situat pe primul loc în toate cele şapte colegii). În schimb, 47,94% dintre arădeni (adică aproape jumătate) nu ar fi avut niciun fel de reprezentare parlamentară. Situaţie similară şi în alte judeţe: în Argeş, cu 45,39% din voturi (adică nici jumătate), PSD+PC ar fi câştigat opt mandate din nouă; în Satu Mare, cu 36,05% din voturi, UDMR ar fi câştigat patru mandate din cinci.

La aberaţii simiare a dus o asemenea lege şi în Marea Britanie, singura ţară din Uniunea Europeană care mai foloseşte acest sistem. Important: la alegerile pentru Parlamentul European este interzisă folosirea sistemelor majoritare în toate cele 27 de state membre.

Şi atunci, ce-or vrea domnii Ponta şi Antonescu? Asta au înţeles ei printr-o „altfel de politică”? Dacă bezmetica lege va trece şi de Camera Deputaţilor, atunci chiar că merită revitalizată Piaţa Universităţii!

MAY
11

„Vom continua ce s-a făcut bine şi vom corecta ce a fost greşit” – a anunţat Victor Ponta după ce s-a instalat la Palatul Victoria. De aici începe însă adevărata probă a bunelor intenţii: cât de onest va fi trasată graniţa dintre bine şi rău în prestaţia guvernelor precedente?

M-aş aştepta la o continuare a ceea ce s-a făcut bun, în mod deosebit în reforma statului”, le-a transmis preşedintele Băsescu miniştrilor Cabinetului Ponta, la Cotroceni, după ce aceştia juraseră credinţă ţării. Acelaşi mesaj ca Ponta! Şi acelaşi semn de întrebare: oare Băsescu şi Ponta înţeleg la fel sensurile cuvintelor bine şi rău?

“M-aş aştepta să nu nu înceapă un proces de restauraţie”, şi-a exprimat Traian Băsescu primele sale temeri în legătură cu noul guvern. Este şi îndoiala care pândeşte în multe straturi ale societăţii, puse în gardă de promisiunile nerealiste şi de ameninţările bezmetice izvorâte din tabăra fostei Opoziţii.

Acum, când noul guvern şi noua majoritate parlamentară au trecut la treabă, începem să vedem ce înţelege noua Putere prin bine şi rău. Dl Ponta a dat deja câteva semnale pozitive, corectând două excese ale fostei Puteri şi promiţând să elimine şi o a treia. Returnarea CASS-ului reţinut arbitrar pensionarilor, amnistia fiscală acordată funcţionarilor (nu ei şi-au votat bonusuri necuvenite, deci nu ei trebuie să vină cu bani de-acasă, ci eventual cei care au decis acordarea acelor beneficii ilegale!) şi hinghereala TVA pe drepturi de autor, transformată în cămătărie de stat, sunt măsuri logice pentru o guvernare care mai lucrează şi cu oameni, nu doar cu cifre.

Există însă şi destule semnale că noua Putere confundă periculos binele cu răul. La nivelul învăţământului, am reţinut că trebuie operate noi şi noi schimbări, contrare celor de până acum, ca să-i năucim definitiv pe dascăli, pe elevi şi pe părinţi. Cred că vom reveni la sistemul cu 4 ani de gimnaziu şi 4 de liceu”, a glăsuit noul ministru al Educaţiei, Ioan Mang, după ce Daniel Funeriu impusese formula “5 ani de gimnaziu + 3 ani de liceu”. Nici povestea cu “clasa zero” nu-l prea încântă pe dl Mang, aşa că se gândeşte s-o abandoneze la câteva luni după ce a fost introdusă de fosta Putere. Această nesfârşită alba-neagra este mai nocivă chiar şi decât plagiatul care întunecă CV-ul domnului Mang!

Dar cea mai gravă “reformă” a noii Puteri este decizia Senatului de a impune votul uninominal pur – o lovitură josnică aplicată democraţiei. Dacă va trece şi de Camera Deputaţilor, proiectul iniţiat de domnii Ponta şi Antonescu va face posibil, teoretic, ca un partid care va obţine 20-25% din voturile românilor să rămână în afara Parlamentului, iar un partid votat cu 3% să primească 10% din mandate!

Acest subiect este prea grav pentru a-l epuiza în câteva rânduri, aşa că vom reveni. Chiar dacă nu aduce a restauraţie, ci doar a abject interes de partid.

MAY
11

“Încep prin a vă felicita pentru votul obţinut azi: 284 de voturi. Este impresionant. Începeţi să vă apropiaţi de cifra de 322, care v-a adus noroc data trecută.” Aşa au sunat frazele prin care Traian Băsescu şi-a început coabitarea cu un Cabinet pe care nu şi l-a dorit niciodată: Guvernul Ponta.

A fost o ironie spusă rânjit-scrâşnit, mascată de o jovialitate teatrală. Deşi nu-i face plăcere să răvăşească amintirile propriei suspendări, Traian Băsescu a încercat să facă din ele bici. Dacă s-ar fi aflat pe puntea vaporului, probabil că ar fi strâns mai puţine mâini în propria-i palmă şi mai multe mâini în menghină. Dar cum funcţia de şef al statului presupune şi unele constrângeri, Traian Băsescu s-a limitat să amintească momentul “322”.

Întrebarea e: va mai exista un “322”? Vom face noi, românii, o tradiţie din a suspenda un preşedinte pe mandat? Căci, fiţi siguri: dacă Traian Băsescu va fi purtat din nou prin această umilinţă, niciun succesor al său nu va mai putea dormi liniştit! Cum majorităţile parlamentare din Valahia sunt volatile ca fumul, oricând se poate închega – speculând uriaşul potenţial oportunist dintre zidurile Casei Poporului – o mişcare capabilă să-l răstoarne pe şeful statului.

Asta ne dorim de la politică? O ţară instabilă, cu un preşedinte pe post de Hopa-Mitică? Nu seamănă toatea astea cu mazilirea domnitorilor, pe vremuri, în urma intrigilor ţesute de marii boieri? Dacă vreţi să ne întoarcem acolo, atunci daţi-i înainte, tovarăşi! Vorba ceea: schimbarea domnilor, bucuria nebunilor.

E greu de crezut că Traian Băsescu şi Victor Ponta vor avea o convieţuire paşnică. Pur şi simplu, au viziuni diferite, obiective diferite, anturaje diferite. Vor încerca să se suporte, dar nu vor avea încredere unul în altul. Capacitatea lor de a fi toleranţi va fi strivită de propriile orgolii, dar mai ales de infernalele coruri războinice care le cântă în strună. La acest capitol, Ponta este mai vulnerabil: îşi stăpâneşte haita mai greu, pentru că are în spate mai multe fiare setoase de sânge – atât în propriul partid, cât şi în rândul aliaţilor.

Dar România mai are o “calitate”: alianţele se fac pentru o sută de ani şi se rup la schimbarea anotimpurilor. Aliaţii de azi sunt inamicii de mâine, inamicii de azi sunt aliaţii de poimâine.

“Nu am dreptul moral să rămân impasibil dacă un proces de restauraţie s-ar produce în Legea Educaţiei, în legislaţia Muncii sau în legislaţia privind Justiţia”, a spus Traian Băsescu. Va ţine cont Victor Ponta de “aşteptările” preşedintelui? Sau îl va provoca, simţindu-l obosit şi tot mai singur?

De răspunsul la această întrebare depinde stabilitatea României în următorii ani.

MAY
08

De astăzi, Guvernul Ponta se află la butoane. Gata cu interimatul, gata cu lamenările, gata cu zarva de peluză: avem o ţară de guvernat!

Cel mai bun lucru pe care-l poate face Victor Ponta este să fructifice memoria instituţională a naţiunii, nu s-o fractureze o dată în plus. Cea mai proastă alegere a noului prim-ministru ar fi să distrugă tot ce-au făcut guvernele precedente şi s-o ia de la zero, mereu de la zero, precum în nefericita legendă a Meşterului Manole.

Ajunge cu acest blestem! Ajunge cu trufia netrebnică a atâtor şi atâtor guvernări, care s-au comportat ca şi cum lumea începe cu ele! Dacă vom continua aşa, nu vom trece niciodată de etajul I al construcţiei numite România.

Cea mai hăituită zonă a societăţii, în ultimii 22 de ani, a fost Educaţia. Învăţământul. Şcoala. Nicăieri n-au fost schimbări mai multe, cu impact devastator, decât în domeniul Educaţiei. Sub pretextul „reformei”, multe guvernări s-au lansat în schimbări de dragul schimbării, hăcuind şcoala în loc s-o modernizeze, paralizând învăţământul în loc să-l reformeze.

În anii ’90, pe când conducea Ministerul Educaţiei, respectabilul domn Andrei Marga – actualul ministru de Externe – a pus o povară îngrozitoare în cârca mai multor generaţii de elevi. Pe liceeni i-a obligat să alerge după note mari la zeci de materii, timp de patru ani, pentru a strânge în stil stahanovist o medie generală cu care să poată intra la facultate. Pe elevii de gimnaziu i-a obligat să ia nota 10 la toate materiile, de la Matematică la Geografie, de la Muzică la Latină şi de la Sport la Istorie, pentru a avea o şansă să intre la un liceu de matematică-fizică. O nebunie cu efecte devastatoare:

1. condamnarea copiilor la studiu non-stop (prin urmare, privarea lor de sport, de joacă şi, în definitiv, de copilărie);

2. proliferarea şpăgii în şcoli (toţi dascălii, din toate şcolile, au devenit, indirect, membri în comisiile de admitere la toate liceele sau facultăţile din ţară);

3. o cruntă inechitate (nota 10 obţinută la Cocârlaţi nu este egală cu nota 10 de la o şcoală de prestigiu).

A doua decizie ucigătoare a fost desfiinţarea şcolilor de meserii, în ministeriatul Ecaterinei Andronescu. Iar a treia ar fi revenirea la Bacalaureatul fraudat, tradiţie pe care – ne place, nu ne place – a întrerupt-o curajos ministrul Daniel Funeriu.

Noul ministru, Ioan Mang, are datoria de a duce mai departe reformele demarate de Funeriu şi continuate de Baba, reforme care în niciun caz nu pot fi puse în ghilimele. Domnul Mang ar face bine să uite pentru şase luni că el e PSD-ist, iar Funeriu şi Baba erau PDL-işti. Să ţină minte doar atât: profesorii, elevii şi părinţii lor nu mai suportă ca nervii să le fie jucaţi la alba-neagra!